Return to site

Primul Congres Național al Uniunii Creștin Democratice din România (UCDR) va fi organizat pe 7 noiembrie (a.c.), la Cluj-Napoca.

Comunicat de presă:

• Evenimentul va avea loc sâmbătă, 7 noiembrie (a.c.), începând cu ora 10:00, la Hotel NAPOCA, Cluj-Napoca.

• Cu ocazia acestui congres, UCDR își va alege noua conducere: preşedintele UCDR, vicepreşedinţii, secretarul general și trezorierul.

• Cu privire la evenimentele petrecute vineri, 30 octombrie (a.c.), în clubul Colectiv din București, UCDR, formațiune fondată pe morala creștină, deplânge tragediile petrecute. În fața suferinței și a morții, compasiunea este singura reacție decentă, predicile moralizatoare fiind total inadecvate.

Cluj-Napoca, 5 noiembrie 2015: Uniunea Creștin Democrată din România (UCDR) va organiza în această săptămână, pe 7 noiembrie, primul Congres Național al UCDR-lui.

A venit vremea pentru reclădirea încrederii că lucrurile se mai pot schimba, pentru renașterea speranței că această țară se poate ridica prin muncă și responsabilitate. Vrem să promovăm un mod de a face politică bazat pe valori, în care interesele particulare sau de grup să nu prevaleze în dauna intereselor publice. Valentin Licxandru, Președinte Interimar UCDR.

În cadrul acestui congres, UCDR își va alege noua conducere: președintele, vicepreședinții și secretarul general. De asemenea, se va:

• dezbate raportul Biroului Executiv Naţional actual;

• stabili strategia de viitor pentru intrarea UCDR în alegerile din 2016, la alegerile locale și cele generale, prin candidați proprii;

• dezbate raportul financiar prezentat de către trezorierul UCDR;

• alege, prin vot secret, membrii din Consiliul Naţional și Biroul Executiv Naţional

Programul pentru publicul larg (inclusiv presa) va fi între orele 09:00 – 12:00.

_____________________________________________________________

Cu privire la evenimentele petrecute vineri, 30 octombrie (a.c.), în clubul Colectiv din București, Uniunea Creștin Democrată din România, formațiune fondată pe morala creștină, deplânge tragediile petrecute. În fața acestei imense suferințe, compasiunea și rugăciunile noastre personale se îndreaptă spre familiile celor decedați și spre cei care au supraviețuit, dar care au de luptat cu traume fizice și emoționale pentru restul vieții lor. Prima reacție în fața unor asemenea tragedii este compasiunea. Acum e timpul să plângem alături de cei care plâng și să condamnăm răul și incompetența, indiferent de sursa acestora.
_____________________________________________________________

UCDR – un partid politic nou, pentru un alt fel de politică

UCDR îşi bazează doctrina pe principiile biblice ale libertăţii şi democraţiei, ale unităţii sociale, familiei și credinţei în  Dumnezeu.

Uniunea Creştin Democrată din România (UCDR) a apărut (în 2013) din dorinţa de a oferi cetăţenilor României o alternativă autentică la actualele partide politice, care în ultimii 24 ani au condus, pe rând sau în coaliții, aceasta ţară, având rezultate pe care le vedem şi le simţim cu toții. Suntem deplin conştienţi de faptul că lipsa alternativelor reale și încrederea scazută în oamenii politici au determinat scăderea interesului pentru viaţa politică. Acest lucru trebuie să se schimbe, dacă vrem ca România să se îndrepte într-o direcţie bună. Credem că, fiind cetăţenii acestei tări, fiecare suntem răspunzători de starea României, de aceea nu venim să aruncăm cu pietre, ci vrem să ne asumăm responsabilitatea de a contribui la schimbarea în bine a României. Atunci când lucrurile nu merg bine, lipsa reacției, datorate nepăsării sau inerţiei, înseamnă complicitate. 

All Posts
×

Almost done…

We just sent you an email. Please click the link in the email to confirm your subscription!

OKSubscriptions powered by Strikingly