Return to site

Schimbări în Biroul Executiv Național al UCDR

La sfârşitul lunii iunie a.c., la Şelimbǎr, Sibiu a avut loc întâlnirea de lucru a Consiliului Național al UCDR, având drept scop efectuarea unei analize cu privire la modul în care UCDR a participat la alegerile locale din 2016, desfǎşurate la începutul lunii iunie a.c.; în plus, s-a analizat actuala conjunctură politică autohtonă, în vederea definitivării opţiunii partidului de a participa la alegerile parlamentare preconizate să se desfăşoare la sfârşitul acestui an: singur sau în alianţă.

Întâlnirea a constituit, în primul rând, o ocazie pentru a analiza felul în care am parcurs perioada de timp preelectorală, precum şi modalitatile diverse în care s-au desfăşurat la nivel local campaniile electorale ale candidaţilor. De asemenea, au fost discutate alte două subiecte şi anume analiza activităţii fiecărui membru al Biroului Executiv National (în continuare BEN) şi opţiunea UCDR cu privire la alegerile parlamentare – ,,singur sau în alianţă’’.

Au fost punctate elementele bune ale campaniilor electorale locale, dar şi cele care au adus tras înapoi rezultatele candidaţilor implicati în acest prim fenomen electoral al anului 2016.

Cu privire la activitatea fiecărui membru al BEN, cei prezenti au luat la cunoştinţă de demisiile a doi dintre membri, domnii Luca Alexandru şi Adrian Bogdan Gog, pe considerente personale, precum şi de iesirea din componenţa Consiliului National al UCDR (în continuare CN) a doamnelor Adriana Luca şi Cornelia Badea, prin retragere.

Pe baza analizei efectuate s-au evidentiat următoarele schimbări:

- completarea Biroului Executiv National, pe baza votului exprimat la vedere, cu colegi noi – Ştefana Lăzărean, Iosif Varan şi Samuel Kurtmann;

- înlocuirea domnului Adrian Petrice cu domnişoara Ştefana Lăzărean, în funcţia de secretar general al partidului, dl. Petrice rămânând membru în BEN al UCDR.

Prin urmare, noile componenţe ale BEN şi CN sunt următoarele:

Biroul Executiv Național UCDR:

Președinte: Valentin Licxandru
Vicepreședinți: Victor Fărăgău, Dr. David Ille, Liliana Scrioșteanu, Cusman Cionca, Ion Paica, Gavril Stranici și Neamțiu Ioan.
Secretar general: Ştefana Lăzărean
Membri: Samuel Kurtmann, dr. Petrice Adrian, Robert Dincă, Iosif Varan și Ruben Martin

Trezorier: Marian Barbu

Consiliul Național UCDR:
Valentin Licxandru, Victor Fărăgău, Dr. David Ille, Neamțiu Ioan, Cusman Cionca, Ion Paica, Gavril Stranici, Liliana Scrioșteanu, Ştefana Lăzărean, dr. Petrice Adrian, Samuel Kurtmann, Iosif Varan, Robert Dincă, Ruben Martin, Vasile Oniga, Amalia Barbu, Cosmin Cionca, Bia Marian, Coțan Dorel, Pop Florin, Andrei Bitu, Aron Derecichei, Mircea Brie, Gheorghe Huțuțui, Dochiţa Gheorghe și Nechifor Virgil Ghiocel.

Discuţiile referitoare la opţiunile partidului pentru alegerile parlamentare s-au centrat pe variantele ,,singur sau în alianţă’’; s-au luat în calcul atât prevederile cadrului legislativ, cât şi realităţile politice locale/zonale/regionale/naţionale.

S-a ajuns la concluzia acceptabilă cu privire la participarea într-o alianţă cu partide noi, cu care putem coabita din punct de vedere al valorilor, programelor, ideilor, resurselor de orice fel.

Biroul de Presă al UCDR, 

All Posts
×

Almost done…

We just sent you an email. Please click the link in the email to confirm your subscription!

OKSubscriptions powered by Strikingly